Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul- Dăiţa

ISTORICUL BISERICII SATULUI DĂIŢA

Satul Dăiţa a luat ființă în anul 1812, când o parte din locuitorii satului Daia, aflaţi atunci în zona Fântâna Mare au părăsit satul din cauza ciumei și s-au mutat pe moșia mănăstirii Căscioarele, pe Valea Mare, la 2 km de Daia, dând numele noi așezări Dăiţa.
Până la venirea lor pe moșia mănăstirii exista un schit și o comunitate de locuitori care deserveau proprietatea (fierari, dogari, vizitii, rotari, morari, argați). Acest schit era menționat în anul 1774 în Dicționarul Geografic al județului Vlașca, atribuindu-se informația fraților Tunsuli. Schitul se pare că este mult mai vechi, dovadă sunt documentele legate de monahii care au locuit în această zonă și care au participat la ca martori la întocmirea unui unui zapis din 3 martie 1645, semnat de Domnul țării Matei Basarab, în care sunt menționați ieromonarhii din Daia: “şi am văzut Domnia mea zapis de la mâna lui Mitrofan Monahul la mâna lui Şerbu și a lui Manolie e și Ifrim, făcut cu mare blestem și cu mulți oameni buni și boieri martori care sunt înscriși în zapis, anume de la Daia, Buda ierei și Tudor ierei de acolo”.
De la înființarea mănăstirii Cotroceni, mănăstirea Căscioarele devine metoh al acesteia și administrează și moșia Serpătești sau Daia.
Odată cu venirea locuitorilor Daia și în alte sate precum Răsuceni, Comana, D adilov, a fost necesară construirea unei biserici, întrucât schitul era mai departe de locul unde s-au așezat aceștia. Au construit o bisericuță de lemn a cărei urme se văd și astăzi, data exactă fiind în jurul anilor 1830, primele mitrice înregistrate fiind din anul 1833. Egumen la mănăstirea Căscioarele era Preacuvioșia Sa Meletie Căscioreanu (Laftoclarinos), care a avut grijă deosebită față de credincioșii acestui sat. De altfel, primul document cu numele “Dăița” al satului aparține mănăstirii datat în anul 1832: “vie pe moșia Dăița”.
Primul preot menționat este “popa Lixandru”, conform catagrafiei preoților județului Vlașca din anul 1834, care nu figurează în condica mitropoliei Ungro-Vlahiei, ceea ce înseamnă că sau a fost refugiat ardelean în muntenia sau că a fost hirotonit la sud de Dunăre. Examinând cărțile de cult existente din această perioadă, majoritatea fiind din ardeal, se pare că provenea de acolo. pe lângă păstorirea credincioșilor, preotul, începând din anul 1840, trebuia să vaccineze copii, să vezi cutia satului, să scrie răvașe de drum pentru cei care au plecat în alte localități, să țină evidența cerealelor din magazia satului, să scrie jalbele sătenilor și să țină jumătate din ștampila satului. Cimitirul din sat era în jurul bisericii, contrar indicațiilor vremii legate de măsurile de protecție contra ciumei. și astăzi se poate vedea pardoseala vechii biserici pe locul unde s-au săpat morminte, știindu-se că aici au fost moaștele bisericii. Acest loc fiind sacru, a fost lăsat liber, iar în partea de miază noapte încă mai străjuiește crucea de piatră a unuia dintre preoții care au slujit, pe care este scris:” mântuiește virgulã doamne, pe robul tău, radu preotul.”
La biserica veche au mai slujit preoții:
Marin Sotrocan: 1840-1850
Radu Preda: 1850- 1880
Gheorghe Preda Mormonică, frate vitreg cu Radu Preda: 1854- 1908
Din biserica veche s-au păstrat 42 de obiecte, conform celor scrise în arhiva bisericii, din care un număr impresionant de cărți de cult, și anume:
Penticostar- Sibiu- 1805
Antologhion- Neamț- 1825
Cazanie -Buzău- 1834
Triod- Buda- 1816
Minei – sibiu- 1853-1856
Penticostar- București- 1856
Octoih- 1859
Strastnic- 1861
De asemenea, din biserica veche s-au păstrat câteva icoane.
Pentru atenția deosebită de care s-au bucurat satul și biserica din partea Preacuvioșiei Sale Meletie Căscioreanu, menționăm câteva cuvinte privind personalitatea sa și contribuția sa la pregătirea condițiilor pentru ca noua zidire a bisericii să se împlinească.
Preacuvioșia sa a venit în țara românească încă din tinerețe, fiind egumen la mănăstirea Câmpulung. În anul 1826 a devenit egumen la mănăstirea Căscioarele, apoi în 1841 a fost numit de sfinții părinți de la Athos și de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, egumen al mănăstirii Cotroceni pe parcursul vieții de 50 de ani ca egumen, a parcurs evenimente istorice importante, multe dintre ele cu consecințe grele pentru cele 2 mănăstiri, culminând cu secularizarea averilor mănăstirești și cu încheierea activității sale ca arhimandrit.
La Dăița, prin grija preacuvioșiei sale, înainte de a înălța noua biserică în anul 1854, s-a preocupat d instruirea și intervențiile la prefectura Vlașca, ca Departamentul Credinței să aprobe hirotonirea lui Gheorghe Preda Mormonică, candidat la preoție. iată ce scrie cârmuitorul județului Vlașca în adresa din 14 februarie către Cinstitul Departament al Credinței: “Supt drumuirea de Marginea din raportul nr. 990 arată că obștea satului Dăiţa împreună cu cuviosul egumen al sfintei mănăstirii Căscioarele, proprietatea expusului sat roagă a se hirotonisi preot George Preda Mormonica în seama bisericii acestui sat, fiindcă cu cel care îl are în ființă nu poate fi de ajuns sã îndeplineascã a mulțumi toată populația în numărul d 160. De aceea și cârmuirea îl recomand Cinstitului Departament înaintând, totodată, pe lângă acest plic în original atât actul vorbitului sat, cât și pe cel din partea proprietarilor.”- cârmuitor D. Ștefanache, 14 februarie 1854.
Odată cu crearea logofeției pricinilor bisericești, implicarea statului în chestiunea administrării averilor mănăstirilor închinate (nu este cazul celor 2 mănăstiri: Căscioarele și Cotroceni) a crescut gradual, până la etapa secularizării averilor mănăstirești.
După anul 1850, presiunile privind obligațiile mănăstirilor de a construi biserici pe proprietățile lor și de a repara lăcașurile existente au creat tensiuni între cei care administrau proprietățile acestor mănăstiri și reprezentanții comunităților de la Muntele Athos, fapt de care nu a fost scutit nici Preacuvioșia Sa, arhimandritul.
În această perioadă, arhimandritul Meletie a contribuit prin activitatea sa la ridicarea unor noi lăcașuri de cult în județul Vlașca.
Așa cum a făcut recomandarea pentru hirotonia lui George Preda Mormonică, fiind semnată “împreună cu tot satul”, tot astfel solicita, prin adresa 14/ 1860:
“Vă rog cu onoare D-le ministru ca să binevoiți a ordona facerea unui devizu și planu pentru biserica de la Dăița, district Vlașca, c are 90 familii locuitori în lipsa de sfântul lăcaşu. și după cum v-am făcut cunoscut prin menționatul raport, acea biserică este deja începută dată unui antrepenor-meşteru cu contractul și cu condițiile de a face întocmai ca biserica de la pietrele ce este în apropiere.”
La această adresă, ministerul arată modalitatea de îndeplinire și resursele prin adresa 2042/ 1860, astfel:
“În anul 1858 s-a adjudecat asupra Cuviosului Egumen al Monastirii Căscioarele tăierea a 517 pogoane de pădure după proprietatea Vatra acei Monastiri pe un teren de 5 ani în preț de 161.000 lei și cei bani după dispozițiile luate atunci, cată să se îndatoreze Cuvioșia sa a-i întrebuința la facerea din nou a unei biserici precum și la alte îmbunătățiri sunt neapărat trebuincioase proprietăți; până acum din acei bani s-a făcut un han la proprietatea căscioarele care, după relația dată de D-nu arhitectu al ministrului, prin raportul numărul 50 din anul corent, valoresă lei 17.000 parale 22 și fiindcă cuviosul egumen prin raportul numărul 13 din luna curentă și altele precedente pe de o parte a arătat ce a pregătit la proprietatea Dăița din Vlașca acei monastiri pe care după listele ce posedă ministerul se află 86 familii, material pentru construcția din nou a unei biserici la acel sat după modelul celei de la Pietrele a Monastirii Cotroceni.
iară pe de alta, a cerut a i se lăsa bani asupra-i și după întrebuințarea lor la finanțarea de acareturi, proprietăți, să se dea socoteală lămurită, iară nu să se depună la acest minister dă unde să se ia rânduiri, rânduiri de către cuvioșia sa după cum s-a pretins de minister.”
D-lui șef al secției a III-a din Ministerul Cultelor
Planul cuvenit pentru clădirea bisericii în concordanță cu numărul locuitorilor a sosit prea târziu, astfel că biserica a fost construită după modelul de la Pietrele.
Lucrarea a fost recepționată în anul 1861, în 17 octombrie. În referatul delegatului ministrului se scrie: “Urmare a ordinului ordonat ministru numărul 14.475, mergând la comuna Dăița din districtul Vlașca, plasa Marginea, proprietatea mănăstirii Căscioarele și observând lucrarea bisericii cu care este însărcinat u cuviosul egumen a face, am găsit următoarele:
în totul bisericii stânjeni de zidărie 120 de palme și 3 degete
antreul bisericii stânjeni 12 de o cărămidă
trupu idem 90
temelia idem 15
clopotnița de ulmi cioplită egal cu scrale de fier întăriți cu scânduri e de brad și deosebit de turlă
toată biserica învelită cu tinichea, gabur și țevi
2 uși de stejar tablă ordinară la intrare.
2 ferestre la întreb cu câte 10 vergele de fier și 7 mai mari cu câte 5 vergele pardosite cu piatră de Malta
și scară ordinară la clopotniță
tâmpla de lemn de tei ul și bradul și zugrăveala bisericii ordinară
la care biserică mai este făcută și o mică parte din zugrăveală
altă zestre bisericească trebuincioasă serviţiului divin”.
……………………………………………………………. revizorul T. Tărtăşescu
În anul imediat următor, 1862, s-au săvârșit 36 botezuri, 13 cununii și 6 înmormântări.
În anul 1863 a fost un an cumplit pentru preacuvioșia sa Meletie Căscioreanu. în primul rând, s-a îmbolnăvit, apoi a venit vestea secularizării averilor mănăstirești, iar schitul, după atâția ani de strajă împotriva păgânilor, a fost demolat; Ultimele urme lăsate de cruci au fost înghițite de lucrările la prima linie ferată București-Giurgiu, Numai una din cruci a fost dusă de țăranii din satul vecin, Frasinu, în curtea bisericilor. Crama s-a distrus, conacul de pe Valea Fântânilor, care există și azi, a fost luat de Ministerul Domeniilor, iar o parte din odoarele schitului s-au mutat în deal la biserica noua. Singurele obiecte care amintesc de acest schit sunt antimismul și epitaful dăruite de vlădica Cerveno Chir Neofit în anul 1762, cu ocazia trecerii spre mănăstirea Glavacioc, unde a fost egumen în perioada 1770-1783. Din tradiția orală a satului se spune că primul proprietar de loc de casă din băița a fost Constantin Comăneanu, care l-a cumpărat de la părintele arhimandrit cu un galben în anul 1860.
Preoți ai bisericii au fost george Preda Mormonică şi fratele său vitreg, Radu Preda, care, împreună cu cântărețul bisericii erau din aceeași familie.
Se spune că George Preda Mormonică-Gheorghe Duhovnicul a păstorit obștea satului din 1854 până în 1908 și a fost și învățător. Acest preot de când era în viață și-a făcut sicriul ca să fie gata, crezând că, fiind bătrân, sfârșitul vieții nu va fi departe. Văzând că nu moare, a întrebuințat sicriul pe post de hambar. După ce s-a învechit primul sicriu, a făcut altul, dar și acesta a fost întrebuințat la nevoile casei. Numai pe al 3-lea sicriu l-a păstrat să nu se strice. Crucea ce avea să-i fie la mormânt a fost făcută de el și îngropată în cimitir cu 20 de ani înainte.
Ceea ce este interesant este că, până în anul 1923, toți preoții slujitori și cântăreți au aparținut aceleiași familii preda-popescu, toți fiind longevivi- preotul Dumitru Popescu (1880 1923) fiind din aceeași familie.
Urmează o perioadă de un an (1924) după moartea preotului a mintit când postul de preot la parohia Dăița este deținut de 2 călugări, succesiv, și anume Bonifaciu și Damian Stănoiu – călugărul scriitorul- ieromonah care venea de la mănăstirea Căldărușani unde intrase din anul 1913 și care deținea funcția de secretar.
În perioada de 2 luni cât a funcționat la Dăița, a fost văzut foarte puțin de locuitori.
În același an este numit preot la Dăița preotul Nicolae Brezeanu, care a funcționat până în 1930, când s-a transferat la București. Preotul Brezeanu a încercat să transforme conacul moșiei mănăstirii Căscioarele în casă parohială, dar autoritățile satului, dar și Ministerul Domeniilor au optat pentru ministerul învățământului, transformându-l în școala care a existat și în timpul comunismului.
Din anul 1930 a fost numit preot la Dăița preotul Gheorghe Popescu, care a slujit până în 1942, când a murit în urma unei operații. În timpul său, în anul 1932 a fost executată pictura bisericii de către pictorul Constantinidis, în tempera în stil neobizantin cu cheltuiala enoriașilor. De asemenea, a reparat biserica cu cheltuiala locuitorilor în 1942, deoarece la cutremurul din 1940 a avut mult de suferit, înlăturarea stricăciunilor costând peste 45.000 lei la vremea aceea.
În ziua de 1 martie 1943, a fost numit preot al bisericii preotul Dumitru Berceanu, originar din satul Novaci-Vlașca, care a funcționat până în anul 1976, când s-a transferat la București. În timpul păstoririi sale au fost mari schimbări în istoria bisericii prin instaurarea comunismului, biserica fiind oprimată de autorități, în special până în 1961. Împreună cu credincioșii strâns uniți în jurul bisericii, au traversat această perioadă neagră, prin cultivarea într ajutorării creștine (a creat un sistem de ajutorare la înmormântare în sat, a stimulat cetățenii să participe la acțiunile bisericii și să contribuie la întreținerea acesteia, totodată, a avut grijă deosebită pentru fondul istoric de care dispunea biserica Dăița, într-un mod exemplar).
Reparații mai temeinice s-au făcut în timpul său în anii 1970 1971, când biserica a fost curățată de vechea tencuială la exterior care se măcina și stropită cu ciment, au fost consolidate suporturile crucilor de pe ambele turle, a fost revizuită învelitoarea, a fost vopsită toată tâmplăria și a fost turnat un nou trotuar în jurul bisericii pentru a o proteja de infiltrarea apei la temelia ei. Cheltuielile necesitate de aceste reparații au fost suportate în întregime din contribuțiile generale ale credincioșilor din parohie.
Începând cu anul 1976, biserica Dăița are un nou slujitor în persoana preotului Nicolae Cruțu. În timpul său, acestui lăcaș i s-au făcut reparații capitale și pictură între anii 1998 1999, comitetul parohial asigurând cheltuielile din contribuția enoriașilor.
Din anul 2007, i se alătură preotul Mihai Călin, care are pus icoanele vechi din biserică, a realizat încălzirea centrală a bisericii, a înlocuit ferestrele cu termopane și a refăcut instalația electrică. De asemenea, biserica a fost dotată cu odăjdii, sfinte vase și acoperăminte noi și a reparat casa parohială.
Într-o scurtă perioadă a funcționat, între anii 2006 2007, părintele Gabriel Chirculeanu.
Sunt de menționat donatorii acestui sfânt lăcaș care au participat cu tot sufletul la lucrările de reparații și refacerea picturii: Comăneanu Dumitru, Biolan Alexandru, Garbaceanu Ion, Stan Crăciunescu, Gogoașă Tudor, Jipa Stan, Toma Stan, Ivan Petre, Jipa Nicolae, Luca Gheorghe, Biolan Dumitru, Chiriță Petre, Horvath Viorica, Chirica Alexandru, Marin, Tudorache Dumitru, Comanescu Marin, Drăgănescu Maria, Gheorghe Nicolae, Zmeu Petre, fam. Olteanu, Săceanu Gheorghe, Biolan Marin, Nițu Marin, Biolan Ion.
Dintre obiectele de cult ale bisericii remarcăm icoanele:
Maica Domnului cu Pruncul
Sfântul mare mucenic Gheorghe
Sfântul Ioan Botezătorul
Sfinții Împărați Constantin și Elena
Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe pictură de lemn
Cărțile de cult cu valoare istorică în arhiva bisericii sunt:
Minei
Tipicul
Liturghier
Cazanie
Dintre obiectele de cult cu valoare istorică remarcăm:
antimisul și epitaful dăruit de mitropolitul cerven chir neofit din anul 1762
o căldărușă dăruită de mihalache dumitru și toma dumitru în 1885
De asemenea, biserica mai deține mitrici din anii 1862, 1868, 1870, 1876.
Parcurgând cele 200 de ani de viață creștinească a locuitorilor acestui sat, nu putem să trecem peste dăruirea cu care aceștia s-au străduit să cultive în suflet cuvintele Domnului împreună cu preotul, în viața obștei în care trăiau, a ducându-și aportul la păstrarea bunelor obiceiuri ale poporului, dar și la mersul înainte pe calea ridicării sociale și naționale. Preoți slujitori ai bisericii satului Dăița de la înființarea bisericii până în prezent:

• Preot Lixandru 1840
• Pr. Radu Preda Mormonică 1840-1875
• Pr. Gheorghe Preda Mormonică 1854-1908
• Pr. Manea Georgescu 1882 Transfer la Frățești
• Pr. Dumitru R. Popescu 1880-1923
• Călugăr Bonfaciu 1924
• Călugăr Damian Stănoiu 1924 De la Mănăstirea Căldărușani
• Pr. Nicolae Brezeanu 1924-1930 Transfer la București
• Pr. Gheorghe N. Popescu 1930-1942
• Pr. Dumitru Berceanu 1943-1976
• Pr. Cruțu Nicolae 1976-prezent
• Pr. Gabriel Chirculeanu 2006-2007
• Pr. Mihai Călin 2007-prezent